”Cea mai bună dovadă a dragostei este încrederea” – Immanuel Kant

Încrederea, un subiect sensibil în zilele noastre. A ajuns să fie un sentiment greu de oferit, greu de câștigat, dar foarte ușor de pierdut. De ce unii oameni nu știu să aprecieze încrederea care le-o acordăm? O întrebare la care găsim multe răspunsuri, dar nici unul nu are valoare. În momentul în care ajungi să pui întrebarea ”de ce?”, încrederea s-a pierdut și cred că mai bine ne întrebăm ”dacă a meritat”.

Trecem prin viață și întâlnim oameni. Pe unii îi ținem aproape, le acordăm încredere, le dăm voie să se apropie de sufletul nostru. Știu, ne asumăm un risc, mai ales când acorzi prea multă încredere unora care se dovedesc a fi falși, mincinoși, unora care le acorzi încredere prea ușor și nu te aștepți să primești, și atunci când te aștepți mai puțin te trezești lovit pe la spate. Te simți trădat, te simți mințit, păcălit. Dar de fapt situația e invers. Ca om vrei să ai încredere în oameni, crezi că cel sau cea căruia îi acorzi încredere o merită, pentru că a dovedit asta în timp. Dar tot timpul e cel care câteodată îți demonstrează contrariul. E păcat că unii oameni nu apreciază pe deplin încrederea. E trist că unii oameni își bat joc de cadoul acesta minunat, îl primesc cu brațele deschise și ajung să îl piardă foarte ușor prin decizii egoiste, lipsite de principii de bun simț.

Cel care face abuz de încrederea oamenilor au impresia că te păcălesc, au impresia că au ieșit în câștig față de tine cu ceva material sau cu un avantaj în viață. De fapt au pierdut ceva mult mai important decât au câștigat. Câștigul material este pe termen scurt, câștigul unui avantaj se poate dovedi o pierdere mai mare în timp, încrederea în schimb, e ceva ce poți primi și păstra pe vecie.

„Dacă ai reușit să păcălești pe cineva, nu înseamnă că acel cineva e prost, înseamnă că a avut mai multă încredere decât meritai!!!”

Charles Bukowski

În viață cunoaștem oameni, de unii ne apropiem, de unii mai puțin, alții trec de parcă nici nu au fost. E greu să selectezi pe cine ții aproape, e greu să îți dai seama cine merită atenția ta și cine nu. De aceea ne aruncăm în apele învolburate ale riscului, acordăm prezumția de nevinovăție, acordăm încrederea, investim timp și sentimente. Riscul ne aparține, pentru că nu poți suspecta pe toți pe care îi cunoști de intenții rele. Dacă am suspecta de rele intenții pe toți cei pe care îi cunoaștem, atunci ce rost mai are socializarea? Ce rost mai are să ne apropiem de oameni? Rămâne să ne asumăm riscul de a crede că cei pe care îi cunoaștem au intenții bune, începem să eliminăm întrebările care ne macină, una câte una, și credem … începem să credem în vorbe, începem să credem în gesturi, acordăm încrederea necesară dezvoltării unei relații, indiferent de care, pentru a merge înainte, pentru a ne apropia. De ce? Pentru că suntem un animal social, suntem un animal cu rațiune și sperăm că cei pe care îi cunoaștem ne vor împărtăși sentimentele, se vor apropia, ne vor acorda la rândul lor încrederea cuvenită, te urci în aceeași barcă cu speranța și încrederea că totul va fi bine.

Nu toți dezamăgesc, nu toți fac abuz de încrederea ta, dar se pare că în vremurile pe care le trăim, tot mai mulți alunecă pe panta trădării. E păcat, pentru că asta înseamnă că începem să ne pierdem rațiunea și logica, începem să ne transformăm în animale de pradă.

A început un an nou, am început un nou capitol din viață. Mergem înainte cu speranța că printre cei pe care îi vom întâlni în viitor, vor fi și oameni capabili să aprecieze încrederea pe care le-o acordăm. Bineînțeles că vor mai apărea dezamăgiri, poate mai multe decât ne-am dori, dar ăsta nu e un motiv să nu mai credem în oameni. Pentru că am siguranța și certitudinea că mai exsită oameni care merită să îi cunoști, merită să îi apropii de tine, merită toată încrederea.

„Trebuie să ai încredere și să crezi în oameni, altfel viața devine imposibilă”

Anton Chekhov

Dacă vrei să afli răspunsul a o mie de fotografi la întrebarea „Ce este fotografia?” – poți urmări seria AICI.